Recent Tweets @Coclenderul
Posts I Like
Who I Follow

Acum, la început de săptămână, v-aş spune “Bună dimineaţa” dar mi-e că vă supăraţi pe mine…


1Românul se pricepe la fotbal, e născut poet şi se trage tot timpul din Traian şi Decebal.

Eu aş mai adăuga, fiind în branşă, că românul se pricepe deopotrivă la arhitectură şi urbanism.

Când este întrebat, are opiniuni ferme despre felul în care arată oraşul lui, amintiri despre cât de frumos era acesta în vremea tinereţii lui şi imagini de nezdruncinat despre cum ar trebui să arate acesta peste ani.

Se extaziază copios şi intelectual în faţa unei dărăpănături cu pridvor (tradiţia noastră strămoşească, nu?), la fel cum e topit după “saivanul” cu două etaje şi zece camere, vosit în albastru şi oranj, al vecinului (suntem şi noi moderni, nu?).

Îi plac construcţiile rubensiene, neapărat cu arcade (chiar vopsite cu pensula pe tencuială) şi lucarne multe (iar tradiţia!). Îi plac garajele la subsol (în care îşi depozitează borcanele cu gogoşari, butoiul cu varză şi cufărul cu cărţi moştenite) şi mansardele (în care nu urcă decât de câteva ori pe an, să şteargă praful sau să verifice câte ţigle s-au spart peste iarnă). Îi plac şemineele cu lemne din ipsos scăldate în lumina roş-portocalie a becurilor.

Înjură strămoşeşte că nu are unde să parcheze când iese la cumpărături cu familia şi, enervat, lasă maşina cloşcă pe trotuar, de obicei lângă parcarea alăturată (liberă, dar cu plată).

Este nemulţumit că maşina Salvării nu are loc să ajungă până la mama-soacră dar nici el, nici vecinii nu ar ceda  o jumătate de metru din propriul teren pentru ca strada în cauză să fie adusă la dimensiuni normale.

Şi aşa mi-am adus aminte iar de domnişoara Maricica, cea care prăjea cartofi şi făcea politică, concomitent şi în acelaşi timp…


Filed under: TÂMPENIA NU DOARE Tagged: arhitectură, Domnişoara Maricica, fotbal, garaj, mansardă, maşina Salvării, parcare, politică, român, tradiţia strămoşească, Traian şi Decebal, urbanism
from Domnişoara Maricica loveşte iar!

1Românul se pricepe la fotbal, e născut poet şi se trage tot timpul din Traian şi Decebal.

Eu aş mai adăuga, fiind în branşă, că românul se pricepe deopotrivă la arhitectură şi urbanism.

Când este întrebat, are opiniuni ferme despre felul în care arată oraşul lui, amintiri despre cât de frumos era acesta în vremea tinereţii lui şi imagini de nezdruncinat despre cum ar trebui să arate acesta peste…

View On WordPress


Cristian:

Ce puteam să aşteptăm de la o Ciorbea lungă şi reîncălzită?

Originally posted on Politica ta:

ciorbea avocatul poporului

  • Nu am nici cea mai vaga speranta ca acest individ isi va exercita functia de avocat al poporului atacand la Curtea Constitutionala OUG* privind alesii locali…

Asta scriam in 28 august fara sa risc sa gresesc nici macar 0,1%, orice om de bun simt stia ca nu o va face. Nu numai ca nu a facut-o dar a asteptat sa se incheie perioada de gratie de 45 de zile, ca sa ofere un raspuns, la misto, dar amuzant prin neghiobia motivatiei.
Bref, omul scrie negru pe alb ca instituţia la care a primit o sinecura nu poate ataca actele emise de Executiv şi că Parlamentul ar trebui să se ocupe cu acest lucru. Pai bine, gogule, atunci ar cam fi cazul sa-ti desfiintam sinecura ca fiind inutila , nu ?
Dar aici nu e vorba despre un oarecare Ciorbea, un biet bugetar cu imense datorii la banci, ci despre un…

View original 101 more words


Filed under: Fără categorie
from Aceeasi mizerie : avocatul poporului este in fapt avocatul puterii

Aceeasi mizerie : avocatul poporului este in fapt avocatul puterii

Cristian:

Ce puteam să aşteptăm de la o Ciorbea lungă şi reîncălzită?

Originally posted on Politica ta:

ciorbea avocatul poporului

  • Nu am nici cea mai vaga speranta ca acest individ isi va exercita functia de avocat al poporului atacand la Curtea Constitutionala OUG* privind alesii locali…

Asta scriam in 28 augustfara sa risc sa gresesc nici macar 0,1%, orice om de bun simt stia ca nu o va face. Nu numai ca nu a facut-o dar…

View On WordPress


Funny-Quotes-10

Minciuna nu stă la masă doar cu Regele, minciuna e mai democrată decât am bănui.

Falsele argumente, aduse în sprijinul unor investiţii profitabile (material sau electoral) numai pentru unii, duc în general la false rezolvări urbanistice care ating, mai devreme sau mai târziu, întreaga comunitate.

  • Construcţia River Plaza Mall (18 milioane euro, investiţie privată) va asigura o parcare subterană în subsolul propriu.

Parcarea s-a realizat…pe domeniul public.

  • Podul Carol I (13 milioane lei), aşezat la doar 90 de metri de Podul Vinerii Mari, va descongestiona circulaţia în Centru şi este vital pentru axa nord-sud a traficului în zona central-comerciala a Ramnicului. “Va fi un pod de maximă importanţă pentru fluidizarea traficului şi va realiza un inel de giraţie cu ce avem in prezent”.

Vital? Mai vitală era construirea unor parcări supra sau subterane şi descongestionarea străzii Carol de maşinile aşezate pe trei rânduri… Giraţie? Poate în capul investitorului.

  • Pasajul peste calea ferată (24 milioane lei) va fluidiza circulaţia pe axa nord-sud a oraşului. Durata de execuţie este de 12 luni.

Nu va fluidiza nimic, până la executarea bretelelor de acces şi a legăturii cu zona de nord.

  • Zona Centrală, între Cozia şi Parcul Mircea cel Bătrân (65 milioane lei), va fi restructurată şi ridicată la nivelul unui oraş european.

Zona ar fi şi în prezent “la nivelul unui oraş european”, cu costuri minime, dacă s-ar repara şi s-ar reface/înlocui finisajele depreciate moral, deteriorate firesc de trecerea timpului.

  • Pizza OK, Jet Set şi Magazinul Billa vor avea caracter provizoriu, cu o durată de funcţionare limitată.

Rămâne cum am stabilit!…


Filed under: CE MĂ ENERVEAZĂ, DE RÂMNIC Tagged: argumente false, axa nord-sud, Billa, comunitate, Cozia, democrată, minciună, oraş european, Parcul Mircea cel Batran, pasaj CF, Pizza OK, podul Carol I, Podul Vinerii Mari, River Plaza Mall, rămâne cum am stabilit, zona centrala
from Minţiţi-ne mai elegant!

Funny-Quotes-10

Minciuna nu stă la masă doar cu Regele, minciuna e mai democrată decât am bănui.

Falsele argumente, aduse în sprijinul unor investiţii profitabile (material sau electoral) numai pentru unii, duc în general la false rezolvări urbanistice care ating, mai devreme sau mai târziu, întreaga comunitate.

  • Construcţia River Plaza Mall (18 milioane euro, investiţie privată) va asigura o parcare subterană…

View On WordPress


ramnic

“Norocul şi-l face omul.” Despre un oraş nu se spune nimic în zicerea asta!

Este demoralizant să constat că imaginea actuală a Râmnicului nu este cea pe care mi-o imaginam în urmă cu patruzeci de ani, atunci când descoperisem, oarecum surprins, sentimentalul, patriarhalul şi parfumatul oraş de sub Capela. Acesta începea să îmbrace straiele incomode şi cam strâmte ale unei proaspete capitale de judeţ, imediat după invazia de salopete muncitoreşti ale Combinatului pe care micul târg patriarhal se străduia, gâfâind, să le adăpostească şi să le asimileze.

Anii au trecut.

Mai întâi, socialismul a dărâmat şi ceea ce merita păstrat.

Odată cu locuinţele insalubre şi peticite, cu rufe întinse dezinvolt şi trai “la comun”,  au dispărut şi casele cu arhitectură spumoasă care reprezentau mândria şi istoria oraşului. Au dispărut grădinile îngrijite părinteşte, florile rostuite cuminte în marginea străzilor şi, mai cu seamă, sentimentul râmnicenilor de apartenenţă la un spaţiu mândru de tihna lui seculară. În locul lor, din necesitate şi cu o altă filozofie a locuirii, au apărut blocurile noi. Mai frumoase sau mai urâte, după cum au fost “indicaţiile” de sus şi după cum ne-am priceput noi, arhitecţii (pe atunci) tineri ai Vâlcii.

Apoi a năvălit capitalismul. Care a construit şi ceea ce nu trebuia construit.

Un Mall cu o prezenţă şocantă, aşezat exact acolo unde nu trebuia, pus în locul unui hotel prevăzut în mai toate documentaţiile de urbanism premergătoare. Un pod inutil peste Olăneşti care nu face decât să complice mai abitir o circulaţie şi aşa complicată. Un pasaj ghebos peste o cale ferată din ce în ce mai puţin folosită. O Billa, conservă roşie care, în alte oraşe, şi-ar fi găsit locul departe de centru. În sfârşit, construcţii (plicticoase, atunci când nu sunt obraznice) înşurubate între blocuri, autorizate fără noimă pe terenuri retrocedate fără noimă.

Cine e de vină?

Se spunea odată că acumulările cantitative duc la salturi calitative. Nu cred. Salturile pot fi spre înălţimi dar şi în gol.

Nu cumva Râmnicul este un oraş lipsit de noroc, intrat pe o spirală fără sfârşit, lustruită de o administraţie arogantă, de investitori grobieni, de locuitori dezinteresaţi şi, mai abitir, de o lipsă de viziune generalizată?


Filed under: DE RÂMNIC, PE BUNE! Tagged: acumulări cantitative, administraţie arogantă, arhitecţi, Billa, blocuri, Capela, capitalism, capitală de judeţ, conservă roşie, grădini, imaginea actuală, invazie, investitori grobieni, lipsit de noroc, lipsă de viziune, locuinţe, locuitori dezinteresaţi, Mall, Olanesti, oraş fără noroc, pasaj, pod, Ramnic, salopete muncitoreşti, salturi calitative, socialism, spirală fără sfârşit, Valcea
from Râmnicul, un oraş fără noroc?
The head learns new things, but the heart forever practices old experiences.
Henry Ward Beecher (via infinite-paradox)

(via infinite-paradox)